Italienii nu l-au uitat pe Mircea Lucescu, antrenorul român care a pregătit mai multe echipe de Serie A. Il Luce a fost numit, alături de legende ale fotbalului mondial, într-un top select al celor mai buni tehnicieni care au trecut prin Italia.
Mircea Lucescu a ajuns în Italia în 1990, atunci când a lăsat-o pe Dinamo, la cârma căreia a reușit rezultate fantastice nu doar în prima ligă a României, ci și în cupele europene, pentru a merge la Pisa.
Brescia, Reggiana și Inter Milano sunt celelalte echipe care l-au avut pe banca tehnică pe renumitul antrenor român.
Italienii și-au amintit de reputatul antrenor născut la București și l-au trecut într-un top select, al celor mai buni antrenori străini care au trecut vreodată prin Serie A.
“Cei mai buni 10 antrenori străini din Italia” este numele materialului găzduit de Calciomercato. Alături de Mircea Lucescu, în top mai apar celebrii Jose Mourinho, cu experiența lui la Inter Milano, la cârma căruia a câștigat Liga Campionilor, dar și Zdenek Zeman, antrenorul de la care a învățat foarte multe Dan Petrescu.
Topul este condus de Helenio Herrera, legendarul antrenor de pe banca Interului, care a câștigat trei titluri în Serie A și de două ori Liga Campionilor.
“Un maestru al fotbalului de multe ori subevaluat. În anii ’90 a fost o prezenţă fixă în Serie A. Debutul la Brescia, anii petrecuţi la Pisa, o perioadă scurtă la Reggiana şi sezonul de la Inter încheiat cu o demitere. A crescut multe talente şi şi-a pus o amprentă clară pe toate echipele sale”, este descrierea pe care italienii i-au făcut-o lui Il Luce.
Mircea Lucescu a antrenat timp de nouă ani în Italia, experiență încheiată cu demiterea de la Inter Milano. Il Luce i-a antrenat pe nerazzurri timp de câteva luni. Milanezii aveau pe atunci o echipă fabuloasă, cu jucători precum Roberto Baggio, Javier Zanetti, Youri Djorkaeff, Diego Simeone, Andrea Pirlo, brazilianul Ronaldo, Iván Zamorano sau Álvaro Recoba.
10. Mircea Lucescu
9. Hermann Felsner
8. Cestmir Vycpalek
7. Zdenek Zeman
6. William Garbutt
5. Vujadin Boskov
4. Sven Goran Erikkson
3. Jose Mourinho
2. Nils Liedholm
1. Helenio Herrera
Mircea Lucescu are acum 74 de ani, iar ultimul mandat ca antrenor a fost pe banca naționalei Turciei, pe care a pregătit-o între 2017 și 2019.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER